Exodus 24

Confirmarea legământului

1Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Suiți-vă la Domnul, tu, Aaron, Nadab, Abihu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel, și închinați-vă de departe. 2Doar Moise să se apropie de Domnul. Ceilalți să nu se apropie, iar poporul să nu se suie cu el“.

3Moise s-a întors și a istorisit poporului toate cuvintele Domnului și toate judecățile. Întreg poporul a răspuns într-un glas și a zis: „Vom face tot ce a zis Domnul!“. 4Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dimineața, a construit un altar la poalele muntelui și a ridicat doisprezece stâlpi pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 5A trimis niște tineri dintre fiii lui Israel, care au adus arderi-de-tot și au înjunghiat tauri ca jertfe de pace în cinstea Domnului. 6Moise a luat jumătate din cantitatea de sânge și a turnat-o în niște vase, iar cu jumătatea cealaltă a stropit altarul. 7Apoi a luat Cartea Legământului și a citit-o în auzul poporului. Ei au zis: „Vom face tot ce a spus Domnul și-L vom asculta!“. 8Atunci Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a încheiat Domnul cu voi pe baza tuturor acestor cuvinte“.

Moise pe muntele Sinai

9După aceea, Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab, Abihu și cu șaptezeci dintre bătrânii lui Israel 10și L-au văzut cu toții pe Dumnezeul lui Israel. Sub picioarele Lui era ceva ca un fel de lucrare de piatră de safir,
Sau: lapislazuli.
asemenea cerului senin.
11Dumnezeu nu Și-a întins mâna împotriva conducătorilor fiilor lui Israel. Ei L-au văzut pe Dumnezeu și au mâncat și au băut.

12 Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris spre învățătura lor“.

13Moise s-a ridicat și, împreună cu Iosua, slujitorul său, s-a urcat pe muntele lui Dumnezeu. 14El le-a zis bătrânilor: „Așteptați-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată că Aaron și Hur vor rămâne cu voi, așa că, dacă va avea cineva vreo neînțelegere, să meargă la ei“.

15Moise s-a urcat pe munte, iar norul a acoperit muntele. 16Gloria Domnului s-a așezat pe muntele Sinai, iar norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul l-a chemat pe Moise din nor. 17Înfățișarea gloriei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, sub privirea fiilor lui Israel. 18Moise a intrat în nor și s-a urcat pe munte. El a rămas acolo timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

Copyright information for RonNTR